Vicepreședintele SUA: Statele Unite ar putea să trimită trupe în statele baltice

Vicepreședintele SUA: Statele Unite ar putea să trimită trupe în statele baltice
Publicat: 19/03/2014, 17:44
Actualizat: 01/02/2019, 22:59

„Studiem un anumit număr de măsuri suplimentare pentru a spori ritmul și amploarea cooperării noastre militare, inclusiv o (trimitere prin) rotație a unor forțe americane în regiunea Balticii pentru exerciții terestre și navale, dar și misiuni de antrenament”, a declarat Biden într-o conferință de presă comună cu președinta lituaniană Dalia Gribauskaite și omologul său leton Andris Berzins.

În prezent, Statele Unite nu au nicio bază militară în statele baltice, unde se află doar șase avioane americane, în cadrul unei misiuni NATO.

Vicepreședintele american a avertizat că „atât timp cât Rusia continuă pe calea pe care se află, ea se va confrunta cu o izolare politică și economică tot mai mare”.

La rândul său, președinta lituaniană a acuzat Rusia că „se folosește de o forță brutală pentru a redesena harta Europei”, subliniind că situația constituie „o amenințare directă” la adresa securității regionale.

Vicepreședintele Statelor Unite efectuează o vizită la Vilnius, după ce a efectuat o vizită la Varșovia, unde a asigurat marți Polonia de susținerea americană și a condamnat acțiunea Rusiei în Crimeea, catalogând-o drept „confiscarea unui teritoriu”, amenințând totodată Moscova cu noi sancțiuni.

„Vreau să fie absolut clar pentru voi și pentru toți aliații noștri în regiune că angajamentul nostru în (domeniul) autoapărării reciproce, definit de articolul 5 al (Tratatului) NATO, este sigur ca fierul”, a declarat el în capitala poloneză.

Polonia este membră NATO din 1999, iar cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania – au aderat la Alianța Nord-Atlantică în 2004.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×